Premierul britanic, Theresa May, l-a lăudat pe românul Florin Morariu, considerat erou după atacul terorist de pe London Bridge, într-un discurs susținut în Parlament.
„Pe London Bridge am văzut un bancher spaniol ucis în mod tragic în timp s-a grabit să ajute o femeie atacată. Am văzut un brutar român luptându-se cu teroriștii și adăpostind londonezi în brutărie. Asemenea momente de eroism arată că, în loc să ne dezbine, aceste atacuri asupra modului nostru de viață duc doar la întărirea unității și a determinării noastre”, a afirmat premierul britanic Theresa May.
Citește și: Preotul-cântăreț Cristian Pomohaci, primit cu aplauze de către susţinători – VIDEO
Îți mai recomandăm să citești și:
- Dacă vrei să trăiești 100 de ani, mută-te în această localitate din Italia!
- În acest sat celebru din România poți să-ți cumperi o casă cu un salariu
- Dacă te muți aici primești pe loc 2.000 de euro și chirie de doar 50 euro
Românul Florin Morariu, un tânăr în vârstă de 32 de ani din Iași, care lucrează ca și bucătar într-un restaurant din centrul Londrei, a filmat momentele de panică de după atacurile teroriste de la London Bridge şi a postat fimul pe rețeaua de socializare Facebook. În film, Florin Morariu povestește cum doi terorişti au înjunghiat mai mulţi oameni pe stradă şi cum l-ar fi lovit pe unul dintre ei cu un „baschet”.
Florin Morariu, românul care a devenit celebru în presa internatională după ce s-a luat la bătaie cu făcălețul cu teroriștii de pe London Bridge, a solicitat Ambasadei României la Londra o locuinţă şi un job nou.
Întâlnirea ieșeanului cu oficialii Ambasadei a avut loc marți, iar în cadrul acesteia Florin Morariu a solicitat ”o locuinţă şi un job nou la Londra”. „Cred că este normal, deoarece nu mă simt în siguranţă”, a explicat el.
Şapte persoane au fost ucise şi 48 au fost rănite în atacurile comise în centrul Londrei, în afară de cei trei presupuşi autori împuşcaţi mortal de agenţii serviciilor de securitate. Unii dintre răniţi sunt în stare critică.