De ce nu este bine să bați în masă. Secretul din spatele acestei superstiții

Foto: dailyapple.blogspot.com

Una dintre cele mai cunoscute superstiţii la români este bătutul în masă. Indiferent că oameni cred sau nu în superstiţii, aplică involuntar câteva practici menite să-i protejeze.

O pisică neagră te face să păşeşti de trei ori înapoi sau strângi pumnii atunci când ai emoţii în faţa unui test sau al unui examen. În ciuda faptului că nu este dovedit că aceste obiceiuri te protejează sau îţi aduc noroc, le aplici pentru că aşa ai învăţat de la alţii.

Ce înseamnă când bați în masă

Deşi nu este foarte clară originea acestui obicei de a bate în masă, se practică în apropae toate casele. Se știe că a pornit de la popoarele antice care băteau ușor în trunchiul copacilor pentru a invoca spiritele protectoare. Se considera că acestea locuiau în scoarța copacului și acesta reprezenta un mod de comunicare.

În copilărie, bunicii te îndemnau să bați în lemn atunci când venea vorba despre vreun necaz sau vreo boală, tocmai pentru a nu atrage necazul asupra ta. Acest gest a rămas în reflexul tuturor, iar mulți merg și mai departe, chiar bătând de trei ori pentru a se simți protejați de ghinion.

Citeşte şi: De ce nu e bine să plantezi un brad lângă casă. Secretul din spatele acestei superstiții

Cercetătorii au descoperit că practica bătutului în lemn ar fi mult mai recentă și că ar fi pornit de la un joc pe care îl practicau copiii în secolul al XIX-lea. Acesta era o variantă mai învechită a lepșei de astăzi.

Atunci când unul dintre jucători se întâmpla să atingă lemnul, se considera că era imun și imposibil de prins. De aici s-a tras concluzia că lemnul ar proteja pe cineva de ghinion, notează divahair.ro.

De ce nu este bine să bați în masă

Renunţarea la obiceiul de a bate în masă pentru a te feri de ghinion şi pentru a ţine necazurile la distanţă ar fi binevenită pentru tine. Vei fi privită ca o persoană superstițioasă care nu se poate desprinde de vremurile demult apuse și care nu a avut grijă să își actualizeze comportamentul.

Să presupunem că te afli la un eveniment important la care vine vorba despre lucruri mai puțin plăcute. Imaginea ta de femeie stilată va fi pusă la îndoială dacă vei începe să bați în masă, mai spune sursa citată.

Citeşte şi: Cum să speli prosoapele ca să fie mereu moi şi parfumate. Secretul gospodinei perfecte

Psihologii spun că involuntar, prin practicarea acestui obicei subconștientul tău va fi afectat și ți se va fixa ideea că ai ghinion. Mai mult, poți influența cumva destinul dacă ții în continuare cont de superstiție. Nu vei reuși decât să ai parte de vibrații negative și să te încarci cu gânduri care îți vor dăuna.

După ce ai citit rândurile de mai sus poate te vei gândi de două ori înainte de a bate în masă data viitoare. Gândește-te că viitorul tău nu depinde în nicio măsură de acest gest banal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


8 + = 13

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.