Imagine spectaculoasă publicată de NASA. Marea Neagră așa cum nu ai mai văzut-o niciodată – FOTO

O imagine spectaculoasă în care apare Marea Neagră a fost publicată luni pe site-ul NASA: întinderea de apă are o nunață turcoaz extrem de spectaculoasă, așa cum probabil nu ați mai văzut niciodată!

Cu toții suntem obișnuiți ca atunci când ne gândim la Marea Neagră să nu avem în minte o apă cristalină în culori azurii. Însă în imaginea publicată de agenția spațial se poate vedea cu marea a căpătat „nuanțe de bijuterie”.

Citește și: Vacanța de vară 2017. Alege dintre cele 10 mai frumoase plaje din Europa

Iar astronauții de la NASA chiar au explicat că fotografia nu este nici pictată, nici modificată în Photoshop.

Ei au arătat că vara, apa Mării Negre capătă tonuri de turcoaz, care indică prezența fitoplanctonului (microroganisme vegetale care plutesc și care se hrănesc din lumina soarelui și nutrienți dizolvați) care trasează fluxul curenților de apă.

Citește și: Satul plutitor din România, unic în Europa. Cât costă o noapte de cazare într-un bungalow pe Dunăre

Totodată, Norman Kuring – om de știință în cadrul NASA – a explicat că acest fenomen a fost inregistrat și în alți ani. La fel ca și atunci, începând din luna mai, cu un vârf maxim în luna iunie, a putut fi observată o intensificare a strălucirii Mării Negre.

marea neagra turcoaz
Sursa foto: https://www.nasa.gov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


7 + 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.