Frica de moarte este o parte fundamentală a experienței oamenilor. Ne temem îngrozitor de durere și suferință, iar una din marile frici este aceea că vom rămâne singuri. Cu toate că gândul la moarte ne poate provoca o furie și o angoasă considerabilă, o serie de noi cercetări sugerează că experiențele emoționale din pragul morții sunt mai puțin negative decât se așteaptă majoritatea oamenilor, scrie sciencedaily.com.
Descoperirile, publicate în Psychological Science, un jurnal al asociației cu același nume, au arătat că persoanele care doar își imaginează că mor trăiesc emoții mult mai negative decât cei care suferă de o maladie în stadiu terminal.
Citește și: 8 lucruri pe care femeile le vor cu adevărat de la bărbați
Citește și: Motivul pentru care cuplurile fericite nu-și pun fotografii pe Facebook. Îți spune ceva?
“Atunci când ne imaginăm emoțiile pe care le-am putea avea înainte să murim, ne gândim de cele mai multe ori la tristețe și teroare”, a spus cercetătorul Kurt Gray de la Universitatea din Carolina de Nord. “Dar s-a descoperit că moartea este mai puțin tristă și terifiantă – și chiar mai fericită – decât ați crede”, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.
In cadrul studiului au fost examinate notițele unor pacienți care suferă de diverse boli în stadiu terminal, iar concluziile au arătat că ne focusăm în mod disproporțional pe emoțiile negative cauzate de moarte, fără să luăm în considerare contextul mai larg al vieții de zi cu zi.
“Oameni se pot adapta incredibil de bine – atât psihic cât și emoțional – și ne referim la viața noastră de zi cu zi, indiferent dacă murim sau nu”, a explicat Gray.
Potivit acestuia, în imaginația noastră moartea este singură și lipsită de sens, dar mărturisirile bolnavilor aflați pe patul de moarte sunt pline de iubire și semnificații.
Ce simțim atunci când murim
Persoanele care au trecut ca prin urechile acului de “ceasul morții”, au povestit că în acele clipe au văzut o lumină pură și strălucitoare, care le-a dat sentimentul ca s-ar afla în Rai, într-un tărân nepământean, că au avut o senzație de pace profundă, iar unuii au explicat că au crezut că plutesc.
Alți au povestit că s-au putut ridica la nivelul tavanului și că de acolo i-au putut privi pe cei are se aflat lângă trupul lor.