Insula Ada Kaleh. Atlantida pierdută a României. În limba turcă înseamnă „Insula Fortăreaţă”, austriecii o numeau ”Carolina” şi a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis şi o descria astfel: „Lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică”. Prima atestare documentară provine dintr-un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh.
Despre Ada Kaleh au auzit mulți români, dar povestea unei lumi minunate scufundate sub ape au auzit-o prea puțini.
Insula înghițită de Dunăre
În anul 1970, insula Ada Kaleh dispărea sub apele Dunării, mai exact sub apa lacului de acumulare al Hidrocentralei Porţile de Fier I.
Insula se afla la aproximativ trei kilometri în aval de Orşova şi avea o lungime de aproape 2 kilometri. Aici trăiau la acea vreme circa 600 de turci, însă veneau și mulți turiști, insula fiind un important punct de atracție atât pentru că se afla în mijlocul Dunării, dar și pentru produsele fabricate aici, delicatese turcești precum cafea, ceaiuri, rahat, dar și bijuterii.
În plus, insula era cunoscută și pentru creşterea trandafirilor din care se făcea parfum.
Printre turiștii care au vizitat insula s-a numărat și Regele Carol al II-lea, care a mers pe Ada Kaleh împreună cu Nicolae Iorga.
La acea vreme, insula era un adevărat paradis financiar, locuitorii fiind scutiţi de taxe vamale, impozite, serviciu militar şi nu plăteau nimic pentru lemnele de foc aduse de pe teritoriul României.
După ce au venit la putere comuniştii, soarta insulei s-a schimbat radical: au avut loc exproprieri massive şi deportări în Bărăgan, iar turcii care locuiau aici au fugit pe unde au apucat.
O istorie zbuciumată
Insula nu a aparţinut decât foarte puţin statului român. Rând pe rând, geto-daci, romani, daco-romani, turci, austrieci, români au stăpânit insula. Nu de puţine ori au fost aici războaie, fortificaţii. Limba de pământ a fost sub stăpânire turcească până în 1920, când a devenit teritoriu românesc, dar fost locuită de turci până la strămutarea din 1970.
Având zidurile groase de până la 20 de metri, dispuse în două rânduri, cetatea era foarte greu de cucerit în luptă, singura şansă fiind cea a unui asediu îndelungat, menit să-i înfometeze pe localnici. Numai că se presupune că de pe insulă plecau o serie de tuneluri pe sub apele Dunării, ce răspundeau pe malul sârbesc. Aici se construiseră şcoli, o ţesătorie, o croitorie, una dintre cele mai mari fabrici de rahat şi halviţă şi, totodată, o fabrică de ţigarete.
Dar, în primăvara anului 1970 insula Ada Kaleh se scufunda pentru totdeauna sub ape, făcând loc hidrocentralei Porţile de Fier. Peste ceea ce a mai rămas după dinamitare au venit apele lacului de acumulare a barajului de la Porţile de Fier şi totul s-a terminat. Au fost salvate de la dispariţie doar zidurile fortăreţei şi mormântul lui Miskin Baba, considerat un sfânt musulman de către locuitorii insulei.
Acum mai există doar o limbă de pământ stearpă şi un indicator pe care scrie: Ada Kaleh.
