Această țară a recunoscut oficial mariajul în trei persoane. Prima familie formată din 3 bărbați!

casatorie gay columbia
Sursa foto: Facebook

Columbia a recunoscut în mod oficial o familie alcătuită din trei bărbați, informează AFP, care precizează că în această țară căsătoria între persoanele de același sex este autorizată încă din 2016.

Unul dintre membrii familiei, Victor Hugo Prada, a declarat că și-au dorit să oficializeze familia și nu exista nimic solid din punct de vedere legal care să îi recunoască ca familie.

Victor Hugo Prada este de profesie actor, un alt membru al familiei este profesor de educație fizică, iar celălalt jurnalist.

Ultimii doi sunt cunoscuți în Columbia, fiind protagoniștii primei căsătorii gay publice din această țară.

Citește și: Se va sfârși lumea în octombrie? O teorie spune că misterioasa Planetă Nibiru va lovi Pământul

Cei trei membri ai familiei au intrat din 3 iunie sub regimul patrimonial cunoscut în mod legal în Columbia sub numele de „trieja”.

Jurnaliștii de la AFP mai scriu că acest tip de uniune în 3 este destul de frecvent, însă este pentru prima oară când este legalizată.

De altfel, avocatul german Rincon Perfetti, avocat la Asociația LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali și intersexuali), a spus că evenimentul este o recunoaștere a faptului că există și alte tipuri de familii.

Rincon Perfetti a precizat că încadrarea în acest regim patrimonial are implicații 100% legale pentru cei trei bărbați. Mai exact, în caz de separare sau de deces, aceștia își pot împărți bunurile sau au acces la o pensie.

În Columbia cuplurile gay au dreptul de a adopta copii, indiferent dacă aceștia sunt sau nu copiii biologici ai unuia dintre membrii cuplului.

Citește și: Această țară vrea să interzică shaorma. Cum sună motivul hilar anunțat de oficiali

Țări care permit căsătoriile între persoane de același sex

19 țări permit cuplurilor de același sex să se căsătorească. Este vorba despre Africa de Sud, Argentina, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Franța, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia,Regatul Unit (Anglia, Scoția, Țara Galilor), Spania, Statele Unite, Suedia, Finlanda, Țările de Jos, Uruguay și unele state ale Mexicului.

Studii efectuate în mai multe țări indică faptul că sprijinul pentru recunoașterea legală a căsătoriei dintre persoane de același sex crește împreună cu nivelul de educație, iar acest sprijin este mai puternic în rândul tinerilor. Totodată, sondajele arată că susținerea față de o asemenea lege este în creștere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


4 + 1 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.