De ce nu este bine să ții un preș în fața ușii de la intrare. Nu mai repeta această greșeală

Sursa foto: KanalD

Nu există român care să nu aibă preş în faţă uşii de la intrare, însă trebuie să ştiţi că există anumite riscuri la care va supuneţi folosind acest obiect.

Probabil majoritatea dintre voi aveti un pres un fata usii de la intrare, daca locuiti intr-un apartament, dar s-ar putea să aveți așa ceva la ușa de la intrare și dacă stați la casă.

Aflati insa ca acest lucru este foarte gresit!Potrivit lui Viorel Pop, un cunoscut bioenergetician, acest obiect nu face decat sa aduca energii negative in interiorul locuintei.

Cum se poate intampla acest lucru? Persoanele care nu intra in casa pot lasa aceste energii la usa, iar chiar proprietarii le pot introduce in casa, prin intermediul incaltarilor, scrie KanalD.ro.

Bioenergeticianul recomanda inlocuirea acestor presuri cu niste gratare pentru incaltaminte.

Citește și: Buruiana-minune pe care noi o aruncăm e folosită de străini în salate și medicamente. Iată 5 proprietăți miraculoase

De asemenea, acesta mai sfătuiește oamenii să nu mai lași alți oameni să le intre în casă. Dacă aceștia au urme de invidie sau răutate, energiile se vor abate a asupra celor care stau în locuința respectivă.

Citește și: Mana Maicii Domnului, planta care vindecă toate bolile și miroase îmbietor

Un alt sfat al numerologului este să nu cheltui bani în prima zi din salariu dacă nu vrei să ai de aface cu o pagubă. Încearcă să dormi prima noapte după salariul cu toți banii, apoi poți intra în ei.

Cum să ai mai multă energie pozitivă în casă

Dacă vrei să îți îmbunătățești viața trebuie să începi să inviți mai multă energie pozitivă în casa ta, lămâile sunt o soluție, iar mai jos vei afla cum să faci acest lucru.

Lămâile te scapă de energiile negative

Pentru a curăța casa de energii negative acumulate pe parcursul zilei, puneți o lămâie tăiată în patru bucăți pe o farfurie și turnați puțină sare deasupra.

Puneți farfuria sub patul dumneavoastră înainte de somn sau dacă nu puteți să o așezați sub pat o puteți lăsa lângă. Dimineața când vă treziți să nu atingeți lamaile. Plasați-le într-o pungă de plastic și aruncați-le departe de casă.

Repetați acest lucru trei zile la rând și veți observa cât de bine vă veti simți! Citește mai multe pe acest subiect AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


5 + 9 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.