Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, prăznuit in 26 octombrie de credincioşii creştini este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei. În tradiţia populară, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir este patronul păstorilor şi vestitorul iernii, explică A1.ro. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei.
Sf Dumitru – vestitorul ierii şi patronul păstorilor
Sfântul Dumitru 2016. Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârsesc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine „Focul lui Sâmedru”, moment în care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoşi iar tinerii să se căsătorească.
Conform tradiţiei, persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoase întregul an şi ferite de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alunga atât fiarele, având şi puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obişnuiesc să arunce în grădină cenuşă şi cărbuni.
Sfântul Dumitru. Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din mediul rural, obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc, conform calendarulortodox.ro.
De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană colivă de Sâmedru dar şi colaci în formă de cruce.
Conform tradiţiei, Sanmedru era considerat patronul păstorilor care adaugă în cadrul superstiţiilor un străvechi obicei care în regiunea Moldovei se practică şi în zilele noastre.
Obiceiuri pentru a vedea cum va fi iarna care vine
Pentru a putea vedea cum va fi iarnă care vine, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează înseamnă că iarnă va fi una bună, în timp ce dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aprigă.
Sf Dumitru 26 octombrie. O altă datină prin care oamenii obişnuiau să vadă cum va fi vremea era mersul oilor în dimineaţă de Sfântul Dumitru. Dacă se va trezi prima oară o oaie albă şi va merge spre sud iarnă va fi una grea, iar dacă se va trezi una neagră şi va merge pe nord, iarnă va fi uşoară.
Potrivit StirileProtv, gospodinele spun că varza trebuie pusă la murat după ziua Sfântului Dumitru ca să fie bună şi să reziste toată iarna!
De sărbătoarea Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir se întâlnesc foarte multe obiceiuri frumoase şi în alte regiuni ale ţării de 26 octombrie.
Sf Dumitru 26 octombrie. De exemplu, în Bucovina, perso!anele care vor semăna usturoiul după Sanmedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.
În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respectă toate tradiţiile acestei sărbători vei fi într-adevăr protejat de necazuri şi primejdii.
Oamenii de la ţară obişnuiau să respecte aceste superstiţii cu stricteţe pentru a-şi proteja animalele de lupi.
Tot astăzi se taie coama cailor tineri pentru că această să crească frumoasă. Totuşi, de Sfântul Dumitru nu trebuie folosit piaptanul. În caz contrar vei atrage asupra ta necazuri şi primejdii.
Conform credinţei populare, Sfântul Dumitru este ziua în care toate socotelile sunt lichidate (chirii, împrumuturi), care au fost făcute cu şase luni în urmă, însă şi încheierea altora noi.
Mai mult, de Sfântul Dumitru, servitorii se tocmesc pentru diverse treburi şi se strică stânele.
În unele zone, ţăranii îl prăznuiesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, că fiind cel care a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtăşanie, srie realitatea.net.