Orice gospodină s-a lovit, cel puțin o dată, de situația neplăcută în care interiorul frigiderului din locuință să aibă un miros… nepotrivit. Izul neplăcut apare, de cele mai multe ori, din câteva cauze majore: Frigiderul tău ori nu a fost curățat pe atât de des pe cât ar fi trebuit (ideal este să îi acorzi atenție cel puțin o dată pe săptămână) ori mirosul neplăcut a apărut din pricina alimentelor pe care le-ai pus în el. În acest caz, fie alimentele din interiorul combinei frigorifice au un miros prea puternic, fie ai uitat o serie de alimente neacoperite. În ce lmai rău caz, poate fi vorba despre produse perisabile, care și-au pierdut valabilitatea și care s-au stricat în frigider, scrie divahair.ro.
Dacă și tu te confrunți cu problema mirosului neplăcut din frigider, nu te îngrijora! Există o serie de produsele naturale, bio, care te vor ajuta acolo unde cele din comerţ dau greş. Iată 4 trucuri simple pe care le poți încerca cu încredere ori de câte ori vrei să aduci un aer proaspăt în frigiderul tău:
1. Boabe de cafea
Pentru înlăturarea mirosului neplăcut din frigider, pune cafea proaspăt măcinată într-un recipient fără capac. Cafeaua va acoperi mirosurile de mâncare. Boabele de cafea înlătură şi alte mirosuri din locuinţa ta, mai ales mirosul de ţigară.
2. Bicarbonat de sodiu
Unul dintre cele mai ieftine şi eficiente remedii împotriva mirosului neplăcut din frigider dar și pentru curățarea acestuia este bicarbonatul de sodiu. După ce ai terminat treaba, păstrează un recipient cu bicarbonat de sodiu pe unul dintre rafturi.
3. Oţet
Atunci când vine vorba despre eliminarea miosului neplăcut din combina frigorifică oţetul face minuni. Cum trebuie să acționezi: Prepară o soluţie din oţet şi apă şi curăţă interiorul frigiderului. Apoi, păstrează pe unul dintre rafturi o sticlă de oţet fără capac.
Citește și: De ce este bine să pui ceapa în congelator. Vei folosi mereu acest truc
4. Zeamă de lămâie
Zeama de lămâie elimină mai ales mirosul de peşte şi de usturoi. Aşa că foloseşte-o cu încredere dacă mirosul neplăcut din frigiderul tău este din această cauză! Stoarce o lămâie şi păstrează sucul acesteia pe unul din rafturi. Vezi mai multe trucuri pe click.ro.
Cum sa previi mirosul neplăcut din frigider
Citește și: Cum scăpăm de petele de rugină din casă. Patru soluții simple, fără chimicale
Dacă vrei să previ apariția mirosului neplăcut în frigiderul tău, ar fi bine ca de acum înainte să ții cont de sfaturile de mai jos:
- Nu depozita în frigider alimente fără capac sau care nu sunt măcar acoperite. Ideal ar fi să ai mereu la îndemână caserole sau recipiente care se închid etanș
- Verifică alimentele din frigider cel puțin o dată la două săptămâni. Astfel ,vei putea vedea care încep să se altereze, dar vei putea monitoriza și termenul de valabilitate al produselor care au termenul de expirare înscris pe ambalaj
- Nu lăsa mâncare gătită în combina frigorifică dacă pleci mai mult timp de acasă. Motivul este logic, nu-i așa?
Citește și: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci pepene roșu cu sâmburi