Calitatea aerului dintr-o casă poate afecta serios sănătatea celor care o locuiesc. Pe lângă poluanți, alergenii aflați în părul animalelor de companie, acarienii din praful de casă sau mucegaiul viciază și mai tare calitatea aerului din casă.
Românii obișnuiesc să spună adesea: “Stau în casă la căldură, să nu răcesc” ori “Nu deschid geamul, să nu mă tragă curentul!”.
Însă medicii atrag atenția că căldura usucă excesiv mucoasele aparatului respirator, iar în urma procesului apar microfisuri de care profită alergenii și micro-organismele.
De aceea, o casă în care geamurile stau închise mai tot timpul reprezintă cel mai bolnav micro-climat, avertizează specialiștii, citați de Știrile Pro TV.
În acest sezon, în astfel de medii circulă mai mult de 40 de adeno-virusuri, adică microorganismele care produc cel mai frecvent virozele respiratorii și cărora le place căldura.
Trebuie să știți că o răceală suportată oferă imunitate doar pentru un singur tip de virus.
”Deci din 5 în cinci zile poți să faci o nouă infecție pentru că nu faci imunitate decât pe un serotip, un singur tip. Prima măsură prin care limitați aceste infectari este, la propriu, în …aer”, a declarat prof. dr. Coriolan Ulmeanu, șef secție pediatrie, citat de Știrile Pro TV.
În mediul natural, virusurile cu transmitere respiratorie au tendința să se disperseze și, de aceea, chiar dacă sunteți răciți este absolut vital să ieșiți în aer liber.
De asemenea, deschideți geamurile locuinței cât mai mult. Așa limitați, de fapt, răspândirea infecțiilor, spun medicii.
Ce boli puteți face dacă nu aerisiți corect!
Dacă aveți sobă sau șemineu, trebuie să știți că sunteți expuși distrugerii alveolelor pulmonare, prin care respirați. Boală se numește BPOC, adică Bronhopneumopatia cronica obstructiva.
”Diferența între un om sănătos și unul care face această boală constă în modul în care își pierde capacitate de respirație. Noi pierdem fiziologic, prin îmbătrînire, în jur de 25 de ml per an, un bolanv cu BPOC supus la factori de poluare pierde de 3 ori mai multe într-un an”, afirmă prof. dr. Florin Mihaltan, medic primar pneumolog, citat de Știrile Pro TV..
De aceea este important să aerisiți și să ieșiți des la aer, indiferent cât este de frig.
Dacă aveți încălzirea centralizată și gemuri din PVC, trebuie să știți că și atmosfera creată de acestea au un efect nociv asupra mucoaselor aparatului repirator: le usucă dramatic. Odata uscate, se fisureaza, iar virusurile pătrund direct în sânge.
”De aceea e bine să consumăm multe lichide și în sezonul rece și în sezonul cald, pentru a hidrata această mucoasă din interior”, spune Dr. Brândușa Petrutescu, medic specialist alergolog, potrivit Știrile Pro TV.
Dezumidificatorul nu e un moft
De aceea, atât pentru reducerea infecțiilor virale cât și pentru reducerea riscului de alergii la acarieni și mucegaiuri aveți nevoie de dezumidificatoare, aparatele care trag apă din aer.
Dezumidificatorul este absolut necesar în apartamentele şi vilele nou construite, dar şi în locuinţele şi spaţiile de birouri care nu sunt suficient de bine aerisite.
Dacă vezi, în principal primăvara, toamna şi iarna, că geamurile de termopan adună apă pe interior, dacă îţi apare mucegaiul pe pereţi, achiziţia unui astfel de dispozitiv este absolut necesară.
În rest, deschideți geamul cât mai des, indiferent cât de frig este afară! Deschide larg geamurile 5-10 minute dimineața, la prima oră, și seara, înainte de culcare: după caz, aerul proaspăt va va binedispune întreaga zi și vă va ajuta să vă odihniți cum trebuie.