Arsenie Boca sau Sfântul Ardealului, aşa cum este cunoscut, a făcut multe previziuni. Înzestrat cu darul previziunii, acesta a anticipat multe dintre evenimentele prin care au trecut românii în ultimii ani.
Citeşte şi: Cele mai frumoase cugetări scrise de părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului
Multe dintre prezicerile făcute de preotul-călugăr s-au adeverit deja. Una dintre previziunile lui Arsenie Boca le dă fiori românilor. Acesta a prezis că unul dintre marile oraşe ale României va fi şters de pe faţa Pământului în urma unui cutremur.
Profeția a fost făcută în anii ’40 şi se referă la București, capitala României, iar ca încadrare este indicat secolul al XXI-lea. Potrivit lui Arsenie Boca oraşul ar urma să fie şters de pe faţa Pământului întocmai precum Sodoma şi Gomora. Cele două oraşe biblice au fost distrse din cauza locuitorilor care erau plini de păcate şi nu ţineau cont de învăţăturile creştine.
Citeşte şi: Cele 7 reguli ale curățeniei pe care trebuie să le respecți. Aplică-le şi îţi vei schimba viaţa!
Preotul a transmis prin profețiile sale faptul că orașul din sudul României va fi lovit din toate părțile de un cutremur cu o magnitudine distrugătoare, iar acest eveniment va fi precum o pedeapsă, pentru că oamenii au păcate mult prea mari și, într-un fel sau altul, trebuie să plătească, notează efemeride.ro.
Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca s-a născut în anul 1910 în Hunedoara. Fiind un copil singuratic şi-a găsit alinarea în religie. În timp ce ceilalţi copii de vârsta să aveau preocupări comune, Arsenie Boca era atras de filosofie, foarte multe întrebări existenţiale măcinându-i copilăria. A încercat, în prima ipostază, să-şi găsească răspunsurile în filosofii moderni, după care şi-a oferit sufletul religiei.
Citeşte şi: Aceasta este cea mai relaxantă melodie din istorie! Fiecare om a ascultat-o măcar o dată în viață
Arsenie Boca a făcut mai multe profeţii, unele dintre ele fiind de-a dreptul impresionante pentru că s-au referit la evenimentele petrecute în 11 septembrie în SUA, căderea comunismului în România dar şi la navetă Discovery. Cele mai multe dintre profeţiile sale se afla pictate la biserică din Drăganescu, care grăiesc şi în ziua de astăzi viziunile profetului, a mai scris sursa citată.