Eram ca intr-un film, nu imi venea sa cred. Intr-o seara in timp ce eram acolo, rasfoind prin lucrurile fetitei am gasit un jurnal in care scria “Sunt cel mai nefericit copil de pe pamant. Nu ma iubeste nimeni si sunt pe un drum fara sfarsit”.
Citește mai jos o poveste de viață tulburătoare, așa cum a prezentat-o Revista Garbo.
O viață ruptă dintr-un film
Mă numesc Margareta, sunt din Cluj-Napoca si vreau sa fac publica povestea mea, care o sa vi se para rupta dintr-un film.
M-am casatorit in urma cu 13 ani cu un arab din Palestina, fara a sti ce poate implica o astfel de relatie.
Eram o fata de la tara fara experienta de viata si foarte naiva. Nu stiu daca as putea sa spun ca am avut perioade de fericire alaturi de el, din cauza incompatibilitatii dintre noi si a modului total diferit de viata cu care era obisnuit fostul meu sot.
Din punctul lui de vedere si al majoritatii cetatenilor de origine araba, femeia este acel obiect de care se folosesc pentru a le face menaj, mancare si nu in ultimul rand copii, cat mai multi daca se poate…
Chiar si mama mea imi spunea ca trebuie sa imi duc crucea…
Eram disperata pe masura ce trecea timpul deoarece constientizam ca mi-am distrus viata. Imi venea greu sa divortez. Ma gandeam cum voi fi privita de lumea din jur… Chiar si mama mea care imi era foarte apropiata imi spunea ca trebuie sa imi duc crucea, ca nici altul nu este mai bun…
Eram anul intai la facultate cand m-am casatorit. Eu nu aveam voie sa ies nicaieri cu colegii, dar cel mai grav era ca nici el nu ma scotea nicaieri. Eram suparata, dar in prostia mea ma gandeam ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru a ramane alaturi de barbatul cu care m-am casatorit.
Asa ca, dupa 2 ani, la insistentele lui, am fost de acord sa facem un copil. Credeam ca acest lucru il va schimba, credeam ca isi va schimba modul de viata de dragul copilului. Ma insela insa cu cine ii iesea in cale. Iar eu parca ma incapatanam si mai rau si parca si mai tare ma ambitionam sa lupt pentru el.
Eram intr-o continua competitie cu femeile din viata lui. In anul 2001, a venit pe lume fiica noastra Sarah, o minune de copil… dar, din pacate, schimbari in bine nu erau la sotul meu. Eu ma imparteam intre scoala si fetita mea, care era si este totul pentru mine.
Eram disperata, urlam incontinuu si il imploram sa imi aduca ingerasul acasa!
In anul 2009, dupa multe insistente am fost de acord sa las fetita sa plece in vacanta la bunicii din Palestina, insotita de cumnatul meu, sotia lui (tot romanca) si fetita lor. Eu si sotul meu am ramas in Romania.
Dupa o saptamana, primesc insa vestea ca vrea sa plece si el in Palestina la familia sa si promisiunea ca se va intoarce impreuna acasa cu fetita.
Dupa zece zile, timp in care vorbeam zilnic cu fata mea la telefon si nu banuiam nimic, imi spune ca a decis sa lase copilul acolo un an la scoala ca sa invete limba.
In acel moment am simtit ca cerul s-a prabusit peste mine. Eram disperata. Urlam incontinuu si il imploram sa imi aduca ingerasul acasa. Din pacate,
Citește continuare articolului pe Garbo.ro.
