Tigăile sunt printre cele mai greu de curățat vase și coșmarul gospodinelor. De câte ori ți-ai spus că e mai simplu să cumperi o tigaie nouă decât să o cureți pe cea veche? Sigur de foarte multe ori.
De acum nu vei mai avea dureri de cap. Cu această soluție vei reuși să salvezi tigăile care arată ca și cum ar fi trecut printr-un incendiu.
Îți prezentăm mai jos un truc prin care faci tigaia să lucească din nou cu doar două ingrediente. Este vorba despre bicarbonatul de sodiu și de oțetul alb.
Citește și: Ce trebuie să faci ca să nu ți se mai aburească oglinda din baie. 3 trucuri rapide și ușoare – VIDEO
Ai nevoie de următoarele ingrediente:
-O ceșcuță de apă
-O ceșcuță de oțet alb
-2 lingurițe de bicarbonat de sodiu
Iată cum procedezi:
Pentru început, toarnă în tigaie apa, astfel încât fundul acestea să fie acoperit în totalitate, cu un strat subțire de apă. Apoi adaugă și oțetul.
Pune tigaia pe foc mediu și așteaptă să dea în clocot, apoi oprește focul. Adaugă în apă bicarbonatul de sodiu. Atenție, o să facă spumă!
Citeşte şi: Cum îndepărtăm cele mai comune 12 pete. Simplu, fără apă și detergent
Lasă să acționeze soluția câteva minute și să se răcească un pic tigaia. Apoi o poți spăla în chiuvetă cu partea abrazivă a buretelui, așa cum faci în mod obișnuit. Vei observa cum murdăria se ia foarte ușor cu buretele de bucătărie.
Dacă nu a dispărut toată arsura,atunci poți face o soluție dintr-o linguriță de bicarbonat de sodiu și una de apă. Aplici soluția pe pată, olași să acționeze câteva minute. În final, spală tigaia cu buretele abraziv.
Poți folosi acest truc și în cazul oalelor arse!
Un alt truc simplu pentru curățarea oalelor arse cu ajutorul detergentului, îl vedeți în filmulețul de mai jos:
Citește și: Cum să speli prosoapele ca să fie mereu moi şi parfumate. Secretul gospodinei perfecte
Alte trucuri utile în bucătărie
– Cu ajutorul oțetului alb poți curăța cu succes petele de pe pahare! Pulverizează puțin oțet pe pahar și după aceea șterge cu o hârtie. Vei vedea că nu vor mai rămâne urme de degete.
– Curăță grăsimea de pe aragaz cu ulei! Dacă aragazul arată dezatruos după ce ai prăjit ouăle și baconul pentru micul dejun învață acest mic truc: presară câteva picături de ulei vegetal și șterge suprafața cu un prosop de hârtie. Murdăria va dispărea ca prin minune!