Pe 6 decembrie, creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae. În tradiţia populară, Moş Nicolae, aşa cum i se mai spune, aduce în ghetuţele copiilor, pe furiş, cadouri sau nuieluşe.
În mod tradiţional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar şi adulţii îşi pun ghetuţele lustruite la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri.
Traditia populara spune ca, de Mos Nicolae, nu trebuie sa oferim obiecte ascutite, truse de cosmetica sau obiecte de culoare neagra.
Neindicate sunt si fularele sau cravatele. De asemenea, evitati sa le puneti in ghetute persoanelor pe care le pretuiti margele. Toate aceste cadouri aduc ghinion si perturba linistea persoanelor care le primesc.
Citește și: Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae
In traditia populara romaneasca, Mos Nicolae este infatisat calare pe un cal alb, purtand o barba alba, bogata. Se spune ca atunci cand Mosul o scutura, peste pamant, cad fulgi de nea.
De aceea, se si spune: „Iata, a intinerit mos Nicolae!”.
Pentru a avea spor si sanatate, gospodarii aduc in casa lor crengute de mar. Acestea se pun intr-un vas cu apa, iar daca vor inmuguri pana la Anul Nou, inseamna ca toti membrii familiei vor avea mult noroc in anul ce vine.
În tradiția populară, ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui gri și începe prima ninsoare. Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă.
Legenda lui Moș Nicolae
Sfântul Nicolae a fost cunoscut drept un om foarte religios, cu o vastă cultură teologică, un expert în acest domeniu și un om de înaltă moralitate. De aceea, el este adeseori alăturat apostolilor lui Iisus Hristos și se spune că el ar fi primit de la Dumnezeu inclusiv darul de a face minuni.
Moș Nicolae s-a născut într-o familie înstărită din orașul Patara, în provincia Lichia, situată în partea asiatică a Turciei de azi. Părinții săi l-au trimis să studieze la cele mai renumite instituții de învățământ, apoi a petrecut un timp la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot, sub îndrumarea unchiului său, care era episcop.
Când părinții săi au murit, Sfântul Nicolae nu a dorit averea pe care aceștia i-au lăsat-o drept moștenire și și-a împărțit toți banii cu oamenii săraci, după care a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. La întoarcere, s-a retras în cetatea Mira, unde a trăit între oamenii obișnuiți. Ulterior, el a fost ales în fruntea eparhiei din Lichia, după ce a făcut o minune.
Data morții Sfântului Nicolae nu este cunoscută cu exactitate, dar se crede că acesta s-a stins din viață între anii 340-350 după Hristos. Moaștele Sfântului Nicolae au ajuns, în anul 1087, la Bari, în Italia, unde au fost depuse într-o criptă. Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.
Tradiția cere ca episcopul să extragă, o dată pe an, o seringă din acest fluid, care este amestecat apoi cu apă și este împărțit credincioșilor. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.
Printre minunile Sfântului Nicolae se numără tămăduirile bolnavilor și a demonizaților, dar cea mai remarcabilă se spune că a fost salvarea Mira Lichiei de o foamete cumplită. Moș Nicolae i s-a arătat în vis unui neguțător din Italia și l-a convins să își vândă grâul în cetatea cuprinsă de foamete.
O altă minune pentru care este cunoscut Sfântul Nicolae este salvarea a trei fete tinere de la prostituție. Familia tinerelor ajunsese în sărăcie, iar tatăl lor, pentru a se salva din impas, era dispus să le ofere pe fete spre desfrânare. Așa că, în fiecare seară, Sfântul Nicolae arunca o pungă cu bani în curtea familiei, pentru ca fetele să nu fie date spre pierzare.
