Orhideea la ghiveci este una dintre cele mai apreciate plante de interior din țara noastră, fiind floarea care se oferă cel mai des în dar. Odată primită însă, mulți nu știu cum să o îngrijească în mod corect, iar în timp, floarea se ofilește.
În fapt, orhideea nu este o plantă foarte pretențioasă, dar trebuie să se țină cont de câteva reguli stricte de îngrijire.
În primul rând, această floare nu trebuie udată excesiv, nu trebuie să fie mutată prea des din ghiveci și nici nu suportă prea bine tratamente excesive. În plus, e de preferat pastrarea ei într-un ghiveci transparent, fiindcă iubește lumina.
În cazul în care orhideea a început să ofilească, este posibil să fi fost udată excesiv, acest obicei fiind principalul factor din cauza căruia planta ornamentală poate muri.
Specialiștii spun că atunci când turnăm prea multă apă, aceasta împiedică oxigenul să pătrundă în rădăcini. În plus, atunci când expunem rădăcinile la apă în exces vor putrezi și nu vor mai putea să absoarbă nici substanțele nutritive și nici măcar apa.
Citește și: Cum să ai mușcate cu flori bogate. Trucuri care îți vor colora grădina sau…
Orhideea ne arată când este prea udată iar primele semne vizibile sunt frunzele care se dezvoltă din ce în ce mai greu și care în cele din urma se îngălbenesc. Partea bună este că dacă ați făcut această greșeală există șanse să salvați orhideea însă doar daca aceasta mai are măcar câteva rădăcini neputrezite.
Iată care sunt toți pașii de urmat pentru revitalizarea unei orhidee care a fost udată prea mult:
1. Inclinați ghiveciul cu orhideea și scoateți rădăcinile din vas, iar apoi curatăți-le de compost.
2. Dezinfectați în alcool lamele unui foarfece de tăiat via. Analizați rădăcinile și tăiați-le pe acelea care au putrezit.
3. Scurgeți apa de pe farfurioara pe care a stat ghiveciul și apoi spălați ambele recipiente. Aveți grijă ca acestea să fie șterse și uscate pentru pasul următor.
4. Într-o sită, amestecați pământul special pentru orhidee cu apă de la robinet și aveți grijă ca apa în exces să se scurga din recipient.
5. Umpleți primii 3 cm de la fundul ghiveciului cu pământ umed și apoi puneți planta în ghiveci. Ulterior adăugați compost peste rădăcini.
6. Puneți orhideea la locul ei obișnuit. De acum înainte udați planta doar când pământul din primele straturi (3-6 cm) este uscat. De asemenea, înlăturați apa în exces care se scurge în farfuria de sub ghiveci.
De acum înainte, udați corect orhideea de doar două ori pe săptămână (vara) sau o singură dată iarna. În cazul în care aveți un ghiveci special pentru orhidee, puteți să o udați abundent, lăsați-o circa o oră să își absoarbă apa necesară, apoi îndepărtați apa din farfurioară sau din mască.
Citește și: Îți dorești și tu plante exotice pe pervaz? Iată cum poți să crești propriul rodiu
Cea de-a doua situație, în care rădăcinile sunt deja putrezite are de asemenea salvare. Trebuie doar să le tăiați complet și să înmuiați planta în cărbune activat mărunțit. După aceea, orhideea se pune deasupra pământului din ghiveci pentru ca tăietura să se cicatrizeze. Atenție! În acest caz planta nu trebuie udată câteva zile.