Stai în izolare la domiciliu iar plantele de apartament nu sunt la fel de eficiente precum credeai? Iată cinci idei de cum poți să își purifici aerul din casă!
Deschide-ți ferestrele
Indiferent că e dimineața sau seară, cea mai la îndemână soluție este deschiderea ferestrelor. Toți specialiștii o spun, potrivit tabu.ro. Ferestrele închise permit acumularea de substanțe chimice și alergeni în interior. Chiar și pentru cei care locuiesc în orașe aglomerate și mai poluate există soluții. Deschiderea ferestrelor noaptea, când traficul s-a redus, poate fi o opțiune bună.
Plantele ajută, dar nu foarte mult
Potrivit cercetătorilor NASA, plantele elimină substanțele toxice din aer. Cercetările au fost efectuate in anii ’80 în medii închise, similare cu condițiile din spațiu. Pe Pământ, plantele vor îmbunătăți calitatea aerului, dar nu atât cât de mult. Specialiștii sunt de părere că pentru a vedea un efect semnificativ asupra calității aerului, trebuie să aveți mai multe plante în locuință.
Reduceți poluanții din casă
Asigurați-vă că aveți fereasta deschisă la bucătărie atunci când gătiți sau cel puțin hota aragazului pornită. Evitați să fumați în casă deoarece mirosul persistă mult. Fiți cu băgare de seamă și la produsele pe care le folosiți la curățenie. Chiar dacă recipientele sunt bine închise, substanțele chimice produc componente organice volatile.
Grijă la materialele din care e confecționat mobilierul
Îmbunătățesc calitatea aerului pardoselile din lemn, mai degrabă decât covoarele. Multe covoare sunt tratate cu formaldehidă. Deasemenea, acarienii de praf trăiesc în accesoriile moi și pufoase cum sunt pernele sau saltelele.
Atenție la umezeală
Umezeala este unul dintre cei mai mari factori care afectează calitatea aerului într-o locuință. Folosiți un sistem de ventilație pentru a scădea nivelul de umiditate și curățați ori de câte ori este nevoie mucegaiul apărut pe pereți. Dacă nu dispuneți de sistem de ventilație, lăsați ferestrele deschise cât mai mult. Ștergeți și încercați să păstrați o atmosferă cât mai uscată după baie sau duș. Hainele se usuca afară iar dacă acest lucru nu este posibil, încercați să le întindeți într-un spațiu în care pătrunde cât mai mult aer.