Steaua Craciunului sau Craciunita si-a facut aparitia in marile magazine si in florarii. Este semn ca vine Craciunul si ca trebuie sa ai in casa aceasta planta spectaculoasa, unul din simbolurile Sarbatorilor de iarna.
Frumoasa floare care îşi schimbă frunzele în roşu sângeriu se vinde în zeci de mii de exemplare. Nu o să greşiţi niciodată dacă o faceţi cadou.
Poinsettia, așa cum se numește ea, este o planta decorativa superba care contribuie la creerea unei atmosfere magice de Craciun, dar care de cele mai multe ori, datorita unei ingrijiri necorespunzatoare are o viata scurta.
“Dacă le place locul unde este aşezată, rămâne roşie până în primăvară. Primăvara se poate pune într-un ghiveci mai mare, se tunde prin mai-iunie şi dacă tundem lăstarii se vor înroşi în toamnă, aproape de Crăciun”, spune un cultivator.
Cum îngrijești Crăciunița
Multa lume pur si simplu arunca planta dupa ce nu mai este decorative, undeva prin ianuarie, februarie, însă trebuie să știți că o puteți avea ani de zile.
Planta nu este foarte pretentioasa la udare și poate rezista si o saptamana fara a fi udata. Este recomandat sa mentii sanatatea plantei udand-o zilnic cu o cantitate mica de apa, direct pe pământ, nu în ghiveci. Mentine pamantul umed, deoarece adunarea umezelii statute in ghiveci va ofili planta.
Atenție, Crăciunița este mai sensibila la miscari sau mutari decat la lipsa apei.
Temperatura pe perioada iernii trebuie sa fie de minim 15 grade.
Dupa trecerea perioadei de inflorire, Steaua Craciunului are nevoie de o perioada de repaus de cel putin doua luni, timp in care se vor rari udarile si se vor suspenda fertilizarile.
Planta trebuie tunsa primavara pentru a nu deveni frunzoasa. Este bine sa o tunzi scurtand lastarii, pentru a stimula ramificarea plantei. În timpul primaverii si verii, este bine ca planta sa fie pastrata afara, intr-un loc semiumbrit.
Legendele Crăciuniței
Floarea Crăciunului îşi are originea în America Centrală. Primii care au cultivat-o au fost aztecii. Erau convinşi că scade febra. Între timp a căpătat un rol mult mai important.
Despre Crăciunițe se spune că erau ofrandele pe care călugării mexicani le aşezau în fata altarelor iar frunzele lor se înroşeau pentru că erau atinse de Dumnezeu. În timp, Steaua Crăciunului a ajuns peste tot în lume.
Exista multe legende si mituri ale Florii Craciunului si toate asociaza aceasta floare cu credinta, puritatea, bunatatea si increderea in oameni.
O legenda ne spune ca o fata saraca, neavand ce dar sa duca la biserica pentru slujba de Craciun, si convinsa fiind ca orice dar oferit din inima este bine primit de Dumnezeu, a cules de pe marginea drumului cateva plante verzi. In biserica, acestea s-au colorat in rosu aprins, cu frunzele in forma de stea, iar acest miracol de Craciun a facut ca planta sa ramana cunoscuta sub denumirea de Floarea sau Steaua Craciunului, scrie universdecopil.ro.
O alta poveste este cea a unui baiat amarat din cauza faptului ca nu avea nici un dar pentru copilul Iisus din scena nativitatii. El a adunat crengute verzi si le-a asezat sub forma unei flori asemanatoare cu o stea. O alta verisune a acestei legende mexicane ne vorbeste despre un copil crestin care a dorit sa-i faca lui Iisus un dar. Si darul lui a fost un manunchi de flori, culese de pe camp.
Copilul le-a dus la biserica, iar in ziua de Craciun florile au uluit pe toata lumea, asa cum face si Craciunita, cu incredibila ei frumusete, mai arată universdecopil.ro.
Invatatura tuturor acestor legende este una comuna si este aceea ca nu valoarea darului este cea care conteaza, ci dragostea care il aduce si il insoteste.