Cea mai puternică rugăciune pe care trebuie să o spui înainte de Sfânta Maria. Îţi îndeplineşte orice dorinţă

Sfanta Maria -Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului. Creștinii sărbătoresc pe 15 august Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. Pentru ortodocşi este ziua Adormirii Maicii Domnului, iar pentru catolici a Înălţării Fecioarei Maria, când se celebrează „moartea” şi înalțarea ei cu trupul la cer.

Iată rugăciunea dedicată Maicii Domnului despre care se spune că îndeplinește orice dorință:

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi:

„Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”

Citește și: De ce nu se spune „La mulţi ani” pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria

Citește și: Rugăciunea pe care trebuie să o spui în postul ADORMIRII MAICII DOMNULUI, ca să ți se îndeplinească TOATE dorințele

Citește și: Cea mai puternică rugăciune pe care o mamă o poate spune pentru copilul său! Citește-o în fiecare zi 

În calendarul popular, de Sânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei. În 15 august este şi onomastica a 2,2 milioane de români.

Tradițiile bisericești spun că cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului nu se spune „La mulţi ani” celor care poartă numele Sfintei Maria. Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, ratunci când se sărbătorește Naşterea Maicii Domnului.

Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare în România, la fel ca şi în alte zece ţări europene – Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau în unele landuri din Germania.

Citește și: Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci până pe 15 august. E păcat mare 

Simbolistica sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos.

Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă, potrivit Agerpres.

După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă).

Atunci, ea a rostit: „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Acestea zicând, și-a dat duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră.

Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.

Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Citește și: Înţelesurile ascunse ale rugăciunii „Tatăl Nostru”. De ce spunem „Amin” 

Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului

Sărbătoarea vine şi cu o serie de superstiţii de Sfanta Maria 2017, care ar fi bine să nu fie trecute cu vederea. De acum încolo, este interzis scăldatul în apele curgătoare căci se crede că râurile au fost spurcate de cerb. Tot odată cu 15 august şi cu apropierea toamnei, tradiţia populara ne invată că este bine să nu mai dormim afară sau pe prispă.

Spalatul rufelor, chiar si cu masina de spalat, este interzis la orice mare sarbatoare. Nici Adormirea Maicii Domnului nu face exceptie. Se spune ca cine spala haine in timp ce oamenii sunt la biserica va avea parte numai de ghinioane toata viata.

Nu ai voie sa te tunzi de Sfanta Maria 2017. Acest lucru este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. In cazul barbatilor, daca se tund si arunca parul la gunoi, risca sa cheleasca.

Nu este bine sa stai cu usa inchisa pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricand in casele crestinilor pentru a imparti harul sau divin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


4 + = 11

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.